Anuntul Vanatorului
LUPUL VĂZUT ALTFEL Imprimare Email
Joi, 18 Iulie 2013 19:32

 

LUPUL  VĂZUT  ALTFEL
 

 
 
Respectul profund pe care l-au avut dacii faţă de fiara sălbăticiilor nepătrunse este unul dintre aspectele care subliniază trăsăturile şi caracterul străbunilor noştri barbari. Ca animal de pradă şi vânător de excepţie, lupul simbolizează bărbăţia absolută punând în evidenţă cupluri de însuşiri aparent opuse: curaj şi prudenţă, forţă şi gingăşie, solitudine şi spirit de echipă.Stăpânitori ai unui teritoriu preponderent păduros şi trăitori în desăvârşită armonie cu natura sălbatică, dacii nu puteau să nu aprecieze calităţile de excepţie ale lupului, ale cărui atribute şi le-au însuşit adesea. Deşi există prea puţine dovezi scrise despre înaintaşii noştri, care să ne dezvăluie pe larg obiceiuri şi tradiţii azi date uitării, unele cutume păstrate în zone mai puţin alterate de pecinginea modernului amintesc de cultul lupului.Cu certitudine în acele vremuri specia era foarte bine reprezentată, de vreme ce s-a instalat atât de solid în conştiinţa şi memoria comunităţii. Serbările păgâne, dedicate lupului, se pare că erau numeroase. O atestă azi sărbători religioase păstrate în calendarul creştin ortodox, mai cu seamă cele din luna noiembrie, care culminează cu hramul sfântului Andrei. Şi dacă acest sfânt, despre care se spune că a avut un rol major în creştinarea geto-dacilor, este cunoscut în popor şi ca patron al lupilor, nu este simplă întâmplare.Cultul dacic al lupului s-a încrustat astfel în mod firesc şi armonios în tradiţia creştină locală.
Credinţele populare despre această sălbăticiune, transmise din generaţie în generaţie peste veacuri, sunt numeroase şi adânci precum erau odinioară şi codrii. Mare dijmuitor de turme, lupul a fost privit mereu de om ca un adversar de temut, uneori chiar malefic, alteori înzestrat cu calităţi supranaturale care îi veneau în ajutor. Ca vietate ce simbolizează bătălia pentru supravieţuire, înfruntând natura ostilă şi forţele potrivnice, a câştigat respectul oamenilor. Se afirmă că însuşi verbul „ a lupta” provine din rădăcina „lup”, care desemnează apriga sălbăticiune. În Maramureş mulţi nou-născuţi primeau numele acestui animal viteaz sau derivate ale numelui, cu speranţa că vor dobândi astfel vigoarea şi vitejia ei, ca şi calităţile de protector al familiei. Sentimentele umane cu care a fost privită fiara în decursul timpului sunt diverse şi contradictorii, pe de o parte din ostilitatea stârnită de năravul sălbăticiunii de a vămui turmele, pe de altă parte din admiraţia şi uimirea stârnite de inteligenţa şi nobleţea frumoasei bestii. Se credea că în noaptea sfântului Andrei haitele sunt chemate de patronul lor pentru a le împărţi prada de peste iarnă. Trebuie reţinut că acest eveniment se produce exact la debutul calendaristic al anotimpului. Iar dacă sfântul a hotărât ca lupii să vâneze şi animale domestice, nimeni nu are dreptul să i se împotrivească, paguba trebuind să fie suportată fără discuţii.  Noaptea sfântului Andrei este cea în care lupilor li se dă libertatea să atace turmele. Geniul popular a făcut din această credinţă o parabolă imaginându-şi că în acest moment al anului forţele malefice, în toate formele lor, ies în lume, pentru pradă, punând în pericol sufletele creştinilor. Pe acest motiv popular se brodează şi legendele cu licantropi, oamenii-lupi, care deveniţi robi ai unor malefice puteri supranaturale se transformă în prădători sângeroşi.
De la celebrul steag de luptă al dacilor, arhicunoscutul cap de lup care scotea sunete înfricoşătoare, până la credinţa populară în amulete provenite din trupul lupului, toate dezvăluie respectul omului faţă de puterea aproape divină a sălbăticiunii. Părul, ghearele sau colţii de lup, micile obiecte confecţionate din oasele fiarei, au fost şi mai sunt şi azi considerate, pe alocuri, purtătoare de puteri miraculoase, protejând posesorul lor de necazuri şi nenorociri. Aceste credinţe îşi au rădăcinile în vechiul cult dacic. Exista şi credinţa că lupul poate veni în ajutorul bărbaţilor tineri oropsiţi de duhuri tenebroase, cu condiţia ca aceştia, în schimbul eliberării de sub influenţa vrăjilor teribile să nu se căsătorească niciodată. Tot în vechime, mantalele căptuşite cu blană de lup erau nu numai dovadă a prosperităţii ci şi protecţie împotriva farmecelor. Legătura dintre firesc şi supranatural în ceea ce priveşte sălbăticiunea aceasta pe care oamenii au privit-o când cu teamă, când cu duşmănie, s-a instalat datorită caracterului discret şi misterios pe care l-a avut comportamentul său.
În faţa marelui asalt al omenirii asupra naturii şi îndeosebi asupra pădurii, miturile au început să se destrame, să dispară, să se piardă, rând pe rând lăsând loc gol banului. Lumea fără zâne, zmei, balauri, iele sau spiriduşi va continua să existe, deşi mai searbădă, mai şchioapă. Însă din momentul în  care va dispărea şi mitul lupului, însele temeliile lumii se vor zdruncina îngrozitor pentru întreaga omenire. Nu întâmplător străbunii daci ne-au lăsat ştire că lupul a fost şi trebuie să rămână sacru.
 
CASIAN  BALABASCIUC

 

Ultima actualizare în Vineri, 19 Iulie 2013 19:52
 
 
Avize psihologice | Permise arma | www.eusuntoktuestiok.ro